Comunicat de Presă

Iulia Costin: „Ajunge să mai batem PAS-ul pe loc. Partidul „Respect Moldova” va relansa economia”

„Întreprinderile se închid, investitorii pleacă, iar oamenii rămân fără locuri de muncă și surse de existență – acesta este rezultatul ultimilor patru ani, în care am bătut PAS-ul pe loc”. Afirmația a fost făcută de vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, Iulia Costin, printr-un mesaj video.

„Peste 200.000 de oameni au plecat peste hotare. Țara este în stagnare, prețurile la resursele energetice și la produsele de primă necesitate sunt uriașe, iar principalele ramuri ale economiei: agricultura, industria, transportul, înregistrează scăderi drastice”, a subliniat Costin.

Potrivit vicepreședintelui formațiunii, economia Moldovei se prăbușește, investitorii pleacă, fabricile se închid, iar micile afaceri sunt sufocate de taxe și birocrație. Prețurile cresc continuu, iar oamenii resimt tot mai acut dificultățile financiare.

Iulia Costin, care are o experiență de 30 de ani în domeniul economic, a menționat că a contribuit la crearea a zeci de mii de locuri de muncă prin programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, precum: „PARE 1+1”, „Start pentru tineri”, „Femei în afaceri”, programele de ecologizare și incubatoarele de afaceri din țară.

Partidul „Respect Moldova” propune soluții concrete pentru o economie productivă și echitabilă:

•  Crearea unui mediu investițional competitiv și predictibil;
•  Sprijin pentru IMM-uri prin vacanțe fiscale și TVA până la 3 milioane de lei;
•  Amnistia capitalului și stimularea investițiilor private;
•  Reindustrializarea și integrarea companiilor autohtone în lanțuri valorice;
•  Susținerea producătorilor locali prin cote garantate de 50% în magazine;
•  Proiecte de eficiență energetică și integrare economică europeană;
•  Fonduri locale transparente cu participarea comunității, afacerilor și diasporei.

„Împreună cu echipa de profesioniști din Respect Moldova vom aduce stabilitate economică în țară, prin politici clare de susținere a afacerilor locale, de la start-up-uri până la întreprinderi mari. Pe 28 septembrie, vă îndemn să mergeți la secțiile de vot și să votați echipa de profesioniști, în frunte cu Marian Lupu: Mișcarea „Respect Moldova”, a concluzionat Iulia Costin.

Facebook
WhatsApp
X
Telegram
Email
Mișcarea Respect Moldova