DECLARAŢIA
Partidul Politic Mişcarea Respect Moldova îşi exprimă îngrijorarea în raport cu intenţia autorităţilor de a lichida şi comasa unele şcoli din diverse localităţi ale Republicii Moldova, reeșind din numărul mic de elevi și profesori, dar și din condițiile care lasă de dorit.
Educația este cel mai important capital al unui popor. Ea îl ridică, îl dezvoltă, îi asigură existența și menirea între celelalte popoare. În pofida acestei condiționări, încă lipsesc ideile de organizare sistemică și vizionară prin proiectarea reală a scopurilor pentru Republica Moldova – țară europeană.
Lipsa profesorilor și numărul mic de elevi în localitățile rurale nu este o problemă nouă, ci un fenomen ce se acutizează cu fiecare an. Dacă în anul de studii 2016-2017, în instituțiile de învățământ activau peste 50 de mii de persoane, în anul 2023-2024, cifra este în descreștere cu peste 7000 de cadre didactice.
Lipsa cadrelor didactice și salariile precare sunt principalele probleme din sistemul educațional. Educația este una din cele mai importante investiții pe care nu numai părinții o fac pentru copiii lor, dar pe care o țară trebuie să o facă pentru viitorul națiunii. În acest context s-ar merita comentarii dure cu referire la bugetul aprobat pentru anul 2024 și reducerile semnificative ale cheltuielilor planificate pentru învățământ – cu 524,3 milioane de lei. Banii înseamnă investiții, salarii, echipamente, materiale didactice, consumabile, respect pentru elevi și cadrele didactice, plus multe alte soluții pentru rezolvarea problemelor în sistemul educațional.
Gîndirea strategică și organizatorică de perspectivă reprezintă condiția prioritară pentru îmbunătățirea situației din sistemul educațional. Astfel, ținînd cont de vectorul strategic al Republicii Moldova – integrarea europeană, se impune elaborarea unei Strategii Naționale a Educației pentru anii 2025-2040, realizată de specialiști și cercetători naționali apolitici, care să analizeze și să coaguleze sistemele de învățământ general, învățământ profesional tehnic și universitar.
Este necesar de a enunța niște scopuri și obiective concrete, acțiuni clare de implementare a acestora, urmate de indicatori măsurabili, asigurate de resurse financiare alocate. Strategia aceasta trebuie să fie însoțită de obligativitatea legislativă a implementării cu strictețe a acțiunilor trasate de către toate guvernele ulterioare, indifirent de colaratura politică.
Partidul Politic Mişcarea Respect Moldova face apel către Ministerul Educaţiei și Cercetării, către guvernarea Republicii Moldova, dar şi către autorităţile publice locale, să instituie un moratoriu în ceea ce ţine procesul de lichidare şi comasare a instituţiilor de învăţământ, până la efectuarea unui amplu studiu privind situaţia în acest domeniu. Acest studiu trebuie să poarte nu doar caracter de constatare şi recomandare, ci să includă şi o analiză de impact integrată.
Partidul Politic Mişcarea Respect Moldova solicită pe viitor, orice decizie privind lichidarea și comasarea școlilor să fie luată numai după ample consultări publice cu participarea tuturor membrilor comunităţii, vizați de respectivul proces.
Chişinău, 3 iulie 2024