Comunicat de Presă

Președintele „Respect Moldova”, Marian Lupu: Gazul scump ne costă, anual, cât furtul de la Banca de Economii

Guvernarea PAS îi obligă pe moldoveni să plătească în fiecare an câte 13 miliarde de lei în plus pentru gaz, față de cât plăteau în 2018, când tariful era de 4 lei pentru metrul cub. Declarația a fost făcută de președintele Partidului „Respect Moldova”, Marian Lupu, într-o emisiune online pentru Unimedia. El a precizat că această diferență echivalează cu furtul de la Banca de Economii.

„Dacă ținem cont de faptul că, pe malul drept al Nistrului, avem un consum anual de aproape un miliard de metri cubi, obținem o diferență de 13 miliarde de lei față de prețul pe care îl plătea populația până la venirea la putere a PAS. Însă realitatea este și mai gravă. Plătim de câteva ori mai mult și pentru electricitate. În plus, cotațiile de la bursă au coborât la 350 de euro pentru mia de metri cubi, în timp ce în actualul tarif, plătit de moldoveni, este inclus tariful de 850 de euro pentru mia de metri cubi. Așadar, constatăm că plătim câte 500 de euro în plus pentru mia de metri cubi, iar prețul de import a fost secretizat”, amintește Marian Lupu.

El a explicat că, din această cauză, se distruge economia, populația este adusă la sărăcie, industria moare, iar exporturile scad în fiecare an.

„Oare cât vom mai rezista în acest ritm? Răspunsul îl vom afla în toamnă, când va trebui să decidem dacă mai acceptăm incompetența sau alegem, totuși, profesionalismul și pragmatismul. E timpul să acționăm cu determinare și respect”, a îndemnat Marian Lupu.

Facebook
WhatsApp
X
Telegram
Email
Mișcarea Respect Moldova