Comunicat de Presă

DECLARAŢIA Mişcării Respect Moldova privind abuzurile conducerii Ministerului Sănătăţii în raport cu vicepreşedintele formaţiunii, Igor Curov

Mişcarea Respect Moldova îşi exprimă indignarea în raport cu decizia ministrului Sănătăţii, Ala Nemerenco de a-l suspenda din funcţia de Director al Instituţiei Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii pe vicepreşedintele formaţiunii, Igor Curov.

Considerăm că ancheta iniţiată de factorii decizionali de la Minister, pe durata căreia Igor Curov a fost suspendat din funcţie, e doar un pretext formal, iar scopul real este de a-l pedepsi pe colegul nostru pentru că a ales să adere la Mişcarea Respect Moldova, devenind vicepreşedinte.

Igor Curov este un profesionist desăvârşit şi acest lucru îl pot confirma o mulţime de personalităţi din domeniu, dar şi mulţi dintre acei care l-au cunoscut în calitate de medic de-a lungul anilor. Este un om cu verticalitate şi demnitate, care niciodată nu se teme să spună lucrurilor pe nume şi să facă alegeri aşa cum îi dictează conştiinţa, iar pentru aceasta acum este pedepsit de Ala Nemerenco.

Facem apel către conducerea Ministerului Sănătăţii să înceteze presiunile politice asupra lui Igor Curov şi să-i permită să-şi exercite meseria aşa cum reiese din atribuţiile de funcţie pe care le are. Totodată, facem apel către conducerea ţării să se autosesizeze şi să intervină, în limita competenţelor legale, pentru a curma practicile abuzive de genul celor la care se dedă Ala Nemerenco.

Ne exprimăm şi pe această cale solidaritatea cu Igor Curov şi reiterăm că vom face uz de toate posibilităţile legale pentru a contracara abuzurile comise în raport cu el.

Chişinău, 25 iulie 2024 

Facebook
WhatsApp
X
Telegram
Email
Mișcarea Respect Moldova