Eugeniu Nichiforciuc, preşedintele Mişcării Respect Moldova, a avut o întrevedere, la Kiev, cu David Arahamia, preşedintele fracţiunii Partidului „Sluga Poporului” din Rada Supremă a Ucrainei.
Eugeniu Nichiforciuc a făcut o scurtă trecere în revistă a evenimentelor de ultimă oră din Republica Moldova, inclusiv s-a referit şi la referendumul constituţional, dar şi la alegerile prezidenţiale, menţionând importanţa faptului că s-a reuşit păstrarea cursului de integrare europeană. De asemenea, el a menţionat că e important ca acum forţele cu adevărat pro-europene din Republica Moldova să facă concluziile de rigoare, în baza referendumului şi a alegerilor prezidenţiale, şi să acţioneze astfel încât să se reuşească menţinerea cursului integrării europene şi după alegerile parlamentare din 2025.
Eugeniu Nichiforciuc şi David Arahamia au făcut un schimb de opinii şi despre situaţia din regiune, în special în ceea ce ţine de războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei. Liderul Mişcării Respect Moldova şi-a exprimat speranţa că războiul se va termina cât mai repede posibil, astfel încât să apară cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea Ucrainei şi a Republicii Moldova.
De asemenea, cei doi lideri s-au referit şi la relaţiile de colaborare bune stabilite până în prezent şi au pledat pentru dezvoltarea acestora în continuare.
Chişinău, 7 noiembrie 2024