Comunicat de Presă

Mișcarea Respect Moldova a desfășurat la 18 august 2024, Consiliul Politic Naţional. În cadrul ședinței a fost evaluat primul an de activitate, dar și s-au stabilit planurile de viitor. 

Mişcarea Respect Moldova a fost înregistrată oficial la 4 august 2023. În acest prim an de activitate, Mișcarea s-a impus în alegerile locale generale. Chiar dacă a fost înregistrată cu doar o zi înainte de startul oficial al perioadei electorale, formațiunea a obţinut un rezultat mai bun chiar decât partidele considerate cu experienţă şi cu şanse – 19 primari, 11 consilieri de nivelul II şi 145 consilieri de nivelul I.

În discursul său, liderul Mișcării, Eugeniu Nichiforciuc a spus că, în perioada post electorală, interesele concrete ale oamenilor au stat la baza tuturor deciziilor care au fost adoptate.

 „Pe parcursul acestui an, practic nu a fost lună în care să nu ni se alăture sute de noi membri. Am devenit un partid puternic, cu o remarcabilă ramificaţie teritorială, suntem în contact permanent cu oamenii, le cunoaştem problemele, avem soluţii pentru ele, iar aceasta ne face să venim pregătiţi către examenele politice serioase pe care le vom susţine în continuare. Anul curent a trecut pentru noi sub semnul dezvoltării pe interior. Am constituit noi organizaţii teritoriale şi le-am fortificat pe cele existente deja, am atras noi membri, punându-le la dispoziţie platforma necesară ca să se afirme. Am fost şi vom continua să fim alături de oameni, oferindu-le suportul necesar în măsura posibilităţilor pe care le avem ”, a precizat Nichirforciuc în discursul său. 

Membrii Consiliului Politic Naţional au discutat în cadrul ședinței despre alegerile prezidențiale din 20 octombrie, dar și Referendumul ce va avea loc în aceeași zi. Ei  au convenit că se vor implică activ în campania pentru Referendum, căci unul din principiile de bază ale formațiunii este să construiască Europa acasă, în Republica Moldova.  

Respect Moldova consideră că, integrarea europeană nu are alternativă, iar referendumul constituţional din data de 20 octombrie 2024 este o oportunitate de ași confirma vocaţia pro-europeană, de a se implica pentru a face ireversibil cursul de integrare european.

Totodată, s-a decis că, Respect Moldova nu va avea candidat pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. 

Membrii Consiliului Politic Naţional mai consideră că,  cel mai  serios examen pentru formațiune sunt alegerile parlamentare din anul 2025,  pentru care deja au demarat pregătirile.

Facebook
WhatsApp
X
Telegram
Email
Mișcarea Respect Moldova