Partidul „Respect Moldova” nu vine cu promisiuni goale, ci cu soluții concrete pentru problemele cu care cetățenii se confruntă zi de zi. În cadrul unei dezbateri electorale organizate de portalul NordNews, fostul primar al municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, a prezentat câteva dintre prioritățile formațiunii, subliniind că echipa noastră își asumă îndeplinirea principalelor 28 de obiective imediat după alegerile parlamentare din 28 septembrie.
„Prima prioritate este reducerea tarifelor la gaz și electricitate, prin eliminarea schemelor care au apărut în ultima perioadă, în timpul guvernării PAS. Nu putem vorbi despre dezvoltare economică și despre păstrarea locurilor de muncă, atâta timp cât întreprinderile noastre sunt împovărate de costuri uriașe și forțate să-și închidă activitatea”, a declarat Nicolai Grigorișin.
O altă prioritate este majorarea pensiei minime până la 5.000 de lei, pentru ca vârstnicii să poată duce o viață demnă. În domeniul educației, Partidul „Respect Moldova” propune instituirea unui moratoriu de cinci ani asupra închiderii școlilor din mediul rural și dublarea salariilor cadrelor didactice în următorii doi ani.
De asemenea, Nicolai Grigorișin a declarat că susținerea producătorilor locali este o prioritate pentru formațiunea noastră.
„Producția autohtonă a scăzut dramatic, iar companiile sunt nevoite să plece din Moldova. Avem exemplul unei întreprinderi cu 2500 de angajați care și-a mutat activitatea în Turcia din cauza prețurilor exagerate la energie. Partidul „Respect Moldova” se obligă să creeze condiții pentru ca businessul să rămână aici, acasă, și să atragem investiții străine”, a subliniat Grigorișin.
La alegerile parlamentare din 28 septembrie va trebui să decidem: fie continuăm cu promisiuni goale, fie alegem soluții reale la problemele oamenilor. Vă îndemnăm să votați pentru echipa profesioniștilor, pentru Partidul „Respect Moldova”!