Comunicat de Presă

Marian Lupu, despre 7 aprilie 2009: Butoanele roșii ale violențelor au fost apăsate din exterior

Adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009 încă nu a fost spus și, probabil, nu-l vom afla degrabă. De această părere este unul dintre liderii Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Marian Lupu. El a declarat, în emisiunea „7 Zile” de la „Cinema 1”, că butoanele roșii, care au activat violențe, au fost apăsate din exteriorul țării.

„Au trecut 16 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Cu siguranță, ele au schimbat anumite lucruri, păreri și percepții în societatea noastră. Ne-au făcut să ne privim altfel, să înțelegem la ce poate duce o intenție aparent nobilă și democratică, însă folosită de o manieră cinică, în interese străine”, menționează Marian Lupu într-o postare despre protestele de atunci.

Politicianul amintește că totul a început de la o acțiune pașnică, organizată de oameni de diferite vârste, în special tineri.

„Mulțimea, care manifesta sincer, nici nu a conștientizat că este manipulată de grupuri bine pregătite, care aveau misiunea de a organiza dezordine în masă, lucru ce le-a reușit. Nici după 16 ani, societatea nu a aflat adevărul despre organizatorii reali ai acelor evenimente. Probabil, nici nu va afla degrabă, atât timp cât unii figuranți activi ai violențelor încă își joacă rolul”, subliniază Marian Lupu.

El își amintește că, în timpul discuțiilor cu liderii partidelor de opoziție de atunci, vedea în ochii lor „că sunt pierduți, că nu cunoșteau ce urmează să se întâmple”. Asta este o dovadă a faptului că butoanele roșii au fost apăsate nu de aici, din interiorul Republicii Moldova, ci din exterior, concluzionează Marian Lupu.

Facebook
WhatsApp
X
Telegram
Email
Mișcarea Respect Moldova