Comunicat de Presă

Președintele „Respect Moldova”, Marian Lupu: Achiziția din timp a gazului poate preveni o nouă criză și un nou val de suferință pentru moldoveni

Președintele „Respect Moldova”, Marian Lupu: Achiziția din timp a gazului poate preveni o nouă criză și un nou val de suferință pentru moldoveni
Președintele „Respect Moldova”, Marian Lupu: Achiziția din timp a gazului poate preveni o nouă criză și un nou val de suferință pentru moldoveni

Partidul „Mișcarea Respect Moldova” îi cere Guvernului să înceapă de pe acum procesul de achiziție a gazelor naturale pentru sezonul rece. Președintele formațiunii, Marian Lupu, a explicat că asta ar însemna o măsură de protecție economică și socială a populației precum și stabilitatea prețurilor.

„Ultimii ani ne-au arătat cât de vulnerabilă este țara în fața deciziilor întârziate, eronate sau a inacțiunilor. Datele recente, publicate de Biroul Național de Statistică, arată că în 2024, sub conducerea PAS, rata sărăciei absolute a ajuns la 33,6% la nivel național, iar în mediul rural depășește un nivel record de 42%. În acest context dureros, un nou val de scumpiri, cauzat de o proastă gestionare a achizițiilor de gaze, ar adânci și mai mult criza socială”, atenționează Marian Lupu.

El a accentuat că oamenii nu pot fi din nou victimele nepăsării sau ale calculelor politice, iar achiziția din timp a gazului este o decizie elementară de planificare, care poate preveni o nouă criză și un nou val de suferință pentru moldoveni.

„Înțelegem cu toții că, din toamnă, Moldova va avea o nouă guvernare. Tocmai de aceea, cerem actualului Executiv să acționeze cu maturitate și responsabilitate de stat, pentru a lăsa o țară stabilă și pregătită pentru iarnă. Cetățenii merită respect, merită siguranță, nu să fie din nou prinși la mijloc între schimbările politice și lipsa de viziune”, a subliniat Marian Lupu.

Facebook
WhatsApp
X
Telegram
Email
Mișcarea Respect Moldova