Autonomia locală necesită un amplu proces de reformare. Despre asta a vorbit vicepreședintele Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, responsabil de administrație publică și dezvoltare regională, Valentin Guznac, la Congresul formațiunii. El a subliniat necesitatea consolidării autonomiei locale, în contextul statutului țării noastre de candidată la aderarea la Uniunea Europeană.
„Din păcate, actualul cadru legislativ definește o gamă largă de sarcini, fără a ține cont de separarea domeniului de responsabilitate între autoritățile elective și cea executivă și nu ține cont de resursele și capacitățile disponibile. Această situație generează numeroase ambiguități și probleme ce duc la încetinirea procesului decizional”, a atenționat Valentin Guznac.
El a subliniat că „Respect Moldova” are în rândurile sale tehnocrați cu experiență și viziune relevantă în toate domeniile, inclusiv în cel al administrației locale, pentru sporirea eficienței acesteia.
„Considerăm că reformarea administrației publice locale trebuie să se bazeze pe trei piloni: descentralizarea administrativă, dezvoltarea regională și controlul administrativ”, a notat Valentin Guznac.
La rândul său, Ion Dascăl, vicepreședintele formațiunii responsabil de zona de nord a țării, a menționat asupra necesității de a consolida specificul național.
„Împreună, vom apăra valorile fundamentale: credința, educația, demnitatea, familia tradițională și rădăcinile noastre moldovenești. Vom reda respectul pentru țară, pentru oameni, pentru viitor”, a subliniat Ion Dascăl.
Politicianul a accentuat că Moldova este „a urmașilor noștri de azi, de mâine și dintotdeauna”.



